Lumea mea de bumeranguri

Mă consider o persoană adictivă. Sunt dependent de multe în jurul meu, de-a’ naibii de multe: de spațiul meu personal, de cafeaua mea de dimineață, de diminețile de sâmbătă liniștite, atât de multe chestii faine cât și de multe la carea-ș renunța cât de curând.

Adicțiile mă urmăresc. Se țin de mine scai, de-ndată ce descopăr câte-un serial interesant, câte-o carte ce să nu mă lase să dorm, câte-o fată intrigantă ce-mi iese-n drum din greșeală, câte-un joc nou și provocator de care dau din senin. Îmi trag dependențele după mine ca un șirag trainic de droange.

E drept că și eu le țin lângă mine. Pe unele le abuzez până ard de la sine, se consumă și dispar. De altele mă descotorosind prin autodescalificare: mă autosabotez până nu mai văd nici cel mai mic motiv să insist.

Pe altele însă le țin în jurul meu. Le strâng aproape, le alung, le ignor și de-s tot acolo le dau un buzunar al lor sau un raft propriu. Abuzez și alung totul și orice de lângă mine, în final rămân lângă mine doar bumeranguri.

Leave a Reply