Turism la sat

În urmă cu 10 ani turismul în România era o glumă. Pensiuni răsfirate, personal zeflemitor, prețuri pretențioase. Găseai ocazionala pensiune de bișnițar, sau pensiune cu salon de nunți, rareori cu ceva de făcut prin jur sau cu adevărat demne de numele de loc turistic.

Drept e, nici până în zilele noastre multe nu s-au schimbat încă. Avem o sumedenie de puncte cu mare potențial ce nu sunt absolut deloc valorificate. Adesea uităm de ele pur și simplu sau poate uneori le ignorăm cu bună intenție. Ignorarea unor potențialuri de către autorități și chiar mai rău, de către localnici, frizează adesea prostia.

Totuși am senzația că ne apropiem de un moment critic. Rețeaua de pensiuni și hoteluri e în momentul de față cu adevărat extinsă, iar datorită unei prime crize capitaliste lumea s-anvățat minte ce-nseamnă calitate de servicii și ce-i acela raport calitate/preț.

Nu numai că prețurile au scăzut (sau cel puțin nu au crescut în ultimii doi ani), dar serviciile s-au îmbunătățit. Recepționerii îți zâmbesc, restaurantele încep să aibă servire mai omenească. Până și patronii își dau adesea interesul și îi auzi discutând cu șeful de tură: „ai grijă să mulțumești, să zâmbești și să încurajezi clienții să ne recomande și altora”.

Nu o fi o mișcare foarte frapantă în momentul de față, dar e vizibil dacă te zgâiești puțin.

În zone relativ izolate, cum ar fi Apusenii, găsești ghizi locali ce se străduie să ofere o reală experiență turiștilor pentru banii lor. Pun la cale trasee de diverse dificultăți, îi duc pe străini să vadă oameni în straie tradiționale, oameni pe care foarte probabil îi plătește ca în acea zi să facă pe dacii. Discută cu pensiunile și cabanele din munți pentru a înnopta în cazul unor trasee de mai multe zile.

Găsești și patroni de pensiuni care se preocupă de clienții lor. Au o pensiune, au cafea și mâncare și sunt în creierii muntelui. Ce-ar mai vrea oare clientul? Să pescuiască? Cureți un mal de râu și-l pregătești ca turistul să dea după un păstrăv. Vrea să călărească? Încropești un grajd în fundul curții și-ți iei doi căluți. Sau poate negociezi cu un sătean să-ți dea doi cai o zi – două pe săptămână.

Asta se numește schimbare de jos în sus. Mă aștept să ne apropiem de punctul în care bunele practici să devină lege și proactivitatea în servicii și divertismentul local să se generalizeze.

Poate încă un cinci ani? Șapte? Cine știe. Sunt însă convins că turismul în mediul rural (și nu numai) e pe cale să devină o activitate consistentă și profesionistă pe la noi. Chiar de n-om putea s-o facem noi de capul nostru, străinii și cei întorși în țară sigur o să vine cu sfaturi și cu vorbe bune pentru a ne pune pe calea cea dreaptă.

2 comments to Turism la sat

  • oamenii o fac pe dacii, oare ii platesc sa si vorbeasca daca veche? aia cu branza, viezure, copil, batran? numa intreb, misto articol de altfel, si io o sa ma mut la sat si o sa fac un parc de distractii pentru dinozauri de toate varstele, and I bullshit you not!
    ps mai intreb o data, bem si noi o bere viata asta?

Leave a Reply